Help

Utilizează PaysafeCard în siguranță

PaysafeCard este la fel de practic și sigur ca numerarul și la fel de valoros. Prin urmare, trebuie să fii la fel de atent cu aceste coduri PaysafeCard precum cu numerarul și să îți protejezi datele de autentificare în contul tău PaysafeCard. Atenție: dacă dai codurile PaysafeCard unor terțe părți, le acorzi acces la creditul pe care l-ai plătit deja.

Utilizează PaysafeCard în siguranță

Plătește numai în magazinele online autorizate

Plătește numai în magazinele online autorizate

Introdu codurile PaysafeCard din 16 cifre sau datele de autentificare PaysafeCard numai în fereastra de plată a magazinelor online PaysafeCard autorizate.

Cum recunoști un magazin online PaysafeCard autorizat:

  • Adresa web a ferestrei de plată începe cu „https://customer.cc.at.paysafecard.com”.
  • Certificatul de securitate a fost emis pentru „customer.cc.at.paysafecard.com”. Poți verifica acest lucru, dând clic pe simbolul „lacăt”, care este lângă sau în bara de adrese a browserului.

În cazul în care nu ești sigur dacă un site web este de încredere, te rugăm să contactezi echipa de asistență a PaysafeCard. Vom fi bucuroși să verificăm dacă site-ul web este un punct autorizat, care acceptă PaysafeCard, înainte de a efectua plata.

Cumpără PaysafeCard numai de la punctele de vânzare oficiale

Cumpără codurile PaysafeCard exclusiv de la punctele de vânzare oficiale. Le poți găsi cu ajutorul funcției de căutare a punctelor de vânzare PaysafeCard și al aplicației PaysafeCard. Poți obține PaysafeCard în numeroase supermarketuri, benzinări și chioșcuri. Punctul de vânzare din apropierea ta a fost închis sau nu vrei să ieși din casă? Cumpără PaysafeCard online numai de la furnizori recunoscuți de noi.

Te rugăm să reții: este interzisă vânzarea, tranzacționarea și cumpărarea codurilor PaysafeCard prin intermediul unor platforme neautorizate, cum ar fi rețelele de partajare de fișiere. Prin urmare, în niciun caz nu trebuie să cumperi PaysafeCard de pe platforme de licitație, cum ar fi eBay. În plus, nu face schimb de coduri PaysafeCard prin intermediul site-urilor web sau al forumurilor. Acest lucru este pentru propria ta siguranță, deoarece atât vânzarea codurilor PaysafeCard pe site-uri web neautorizate, cât și schimburile sunt adesea frauduloase. PaysafeCard nu poate garanta că vei primi acolo un cod PaysafeCard din 16 cifre, valabil. Dacă ai cumpărat coduri PaysafeCard de la un punct de vânzare neautorizat sau de pe o platformă online, PaysafeCard nu îți poate rambursa banii. Așadar, utilizează întotdeauna puncte de vânzare PaysafeCard, respectiv variantele noastre oficiale de cumpărare online.

Păstrează PaysafeCard în siguranță

Nu da niciodată necunoscuților codurile PaysafeCard din 16 cifre și/sau datele de acces la contul tău PaysafeCard. Echipa de asistență PaysafeCard îți solicită doar seria și niciodată codul PaysafeCard complet. În plus, introdu codurile PaysafeCard și/sau datele de acces la contul PaysafeCard doar atunci când plătești la un punct oficial, care acceptă PaysafeCard. 

În cel mai rău caz: blochează-ți soldul în timp util

Dacă ai pierdut un PaysafeCard sau a fost furat, îți poți bloca aici, non-stop, codurile PaysafeCard, sau poți apela linia telefonică de asistență PaysafeCard, în timpul programului de lucru, la +35314854501 (se aplică tarifele locale).

Ai nevoie de seria PaysafeCard-ului respectiv pentru a-l bloca. Echipa de asistență PaysafeCard te va informa care vor fi pașii următori.

Blochează-ți contul PaysafeCard

Dacă suspectezi o utilizare abuzivă, îți poți bloca aici, non-stop, contul PaysafeCard, sau poți apela linia telefonică de asistență PaysafeCard în timpul programului de lucru la +35314854501 (se aplică tarifele locale).